Conform art. 4, al. 2 din Legea nr. 83/2014, salariatul inventator este obligat să comunice de îndată angajatorului realizarea invenției, în care se descrie soluția problemei rezolvate, cu date suficient de clare pentru a defini invenția și condițiile în care invenția a fost creată.
Conform Legii 83/2014, articolul 4, angajatorul are competența de a decide cu privire la încadrarea sau nu a unei invenții realizate de către un salariat, în categoria invențiilor de serviciu și cu privire la tipul de invenție de serviciu, în raport cu prevederile legale din articolul 3 al Legii nr. 83/2014.
USAMV București va înștiința inventatorul asupra încadrării invenției în categoria invențiilor de serviciu și dacă revendică dreptul asupra acesteia, într-o perioadă rezonabilă, dar care să nu depășească 4 luni de la data înregistrării documentului de informare asupra realizării unei invenții, depus de către inventator (Legea nr. 83/2014, art. 4 (3)).
Inventatorul poate contesta modul de încadrare a invenției sale de către angajator la instanța judecătorească competentă, potrivit dreptului comun și în termen de 4 luni (Legea nr. 83/2014, art. 4 (4)).
Inventatorul are obligația de a păstra secretul tehnic al invenției sale în afara instituției. Dacă instituția a revendicat dreptul asupra invenției, inventatorul salariat are obligaţia de a nu divulga sau publica invenţia care se încadrează în prevederile legale fără acordul scris al angajatorului (art. 3 alin. (1) Legea 83/2014). Obligaţia de a nu divulga sau publica o are şi angajatorul, precum şi persoanele, altele decât inventatorul care, prin natura atribuţiilor de serviciu, au luat cunoştinţă de existenţa invenţiei (Legea nr. 83/2014 art. 10).
Dacă inventatorul dorește să cedeze dreptul de proprietate angajatorului este necesară semnarea unui contract de cesiune între inventator (cedent) și angajator (cesionar).
Pentru invenţiile de serviciu realizate de salariaţi ai angajatorilor - persoane de drept public, care au în obiectul de activitate cercetarea-dezvoltarea, revendicate de către angajator conform prevederilor legale sau conform unui contract între părţi şi valorificate de către angajator, salariatul inventator are dreptul la o cotă procentuală din valoarea venitului realizat de angajator, în urma valorificării invenţiilor, ce nu poate fi mai mic de 30% (Legea 83/2014, art. 11). Când invenţia a fost creată de mai mulţi inventatori, cota procentuală se aplică în funcție de aportul creativ al inventatorului salariat.
Inventatorii au dreptul să ceară universității încheierea unui contract de licență neexclusivă asupra invenției a cărei titulară este instituția, prin care inventatorii pot utiliza soluția tehnică pentru a-și continua cercetarea sau în scop didactic (Legea 83/2014, art. 12).
Inventatorul salariat şi angajatorul au obligaţia să se informeze reciproc în legătură cu derularea procedurilor de obţinere a protecţiei. La cererea angajatorului, inventatorul salariat îi acordă acestuia asistenţă pentru obţinerea protecţiei şi a valorificării invenţiei (art. 9 din Legea 83/2014).
Centrul de transfer tehnologic (CTT - Agrobiolife) acordă asistenţă inventatorului salariat, la cererea acestuia, atât pentru întocmirea documentelor cuprinse în procedura internă a universității referitoare la protecția drepturilor de proprietate industrială cât și pentru depunerea CBI/CMU la OSIM. Responsabilitatea conținutului CBI/CMU revine exclusiv colectivului de inventatori.
Plata taxelor pentru procedurile DPI, conform reglementărilor legale, se va realiza în baza unui referat de necesitate elaborat de către inventatori, la care sunt atașate notificările de plată ale OSIM/copie după publicarea în BOPI și orice alte documente necesare.
În ceea ce privește monitorizarea CBI pe perioada de derulare a procedurilor de obţinere a protecţiei OSIM, aceasta intră în competența CTT și a inventatorilor. Corespondența OSIM –USAMV din București va fi transmisă de către Registratura USAMV din București către CTT, care va înștiința inventatorii. Inventatorii, cu sprijinul CTT, vor transmite răspunsurile la notificările primite de la OSIM, inclusiv a documentelor solicitate suplimentar.